Istoricul aşezării

    Localitatea Păuca este situată la extremitatea de NV a județului Sibiu, la granița cu județul Alba în Podișul Târnavelor- subbazinul hidrografic Secașul Mic. Prin împărțirea administrativă din 1968, Păuca se învecineză cu teritoriile satelor aparținătoare: Broșteni în partea de E, Bogatu- Român în partea de SE, Presaca în partea de S, iar la granița cu jud. Alba se învecineză cu teritoriile localităților: Cenade în partea de N- NE, Ungurei în partea de V și Roșia de Secaș în partea de N- NV.

    Localitatea Păuca, satul de reşedință al comunei este situat în partea de V a comunei de-a lungul pârâului Păuca ce traversează localitatea pe direcția Sud- Nord.

    Deși prima atestare documentară a localității este relativ târzie, anul 1309, dovezi ale locuirii pe aceste meleaguri datează din neolitic. De fapt, ele sunt descoperiri substanțiale ce aparțin culturii Petrești.

    Așezarea de la Păuca (Homm) aparține mai ales primei faze (A) din dezvoltarea culturii Petrești, iar în ceea ce privește ceramica, este caracteristică atât cea pictată, cât şi cea nepictată.

    În locuința de la Păuca (Homm) din faza A a fost descoperit un exemplar feminin din pastă cenușie- gălbuie, care prin dimensiunile sale deosebite, prin aspectul său general masiv precum și prin ornamentația sa specifică, statueta de la Păuca rămâne deocamdată o apariție singulară în mediul neo- eneolitic transilvănean.

    Referitor la localitatea Păuca, Aurel Dumitrescu- Jippa şi Nicolae Nistor, scriu că la începutul secolului al XIV- lea „ Păuca a fost stăpânită de greavul Pouka și fiii săi de unde își trage și numele ”.
    La începutul secolului al XV- lea în Păuca era o mănăstire de călugări paulini, căruia Papa îi acordă indulgență (1418), iar în a doua jumătate a secolului al XV- lea, unul din nobilii ce stăpâneau Păuca era Johannes de Kerek, omul de încredere al regelui …